Campioana României a suferit al doilea eșec la rând, pe teren propriu, în Europa League, iar italienii de la Gazzetta dello Sport nu s-au ferit de cuvinte după FCSB – Bologna 1-2.
Echipa lui Gigi Becali a fost învinsă pe teren propriu, cu 1-2, de Bologna, în etapa 3 din Europa League. Gazzetta dello Sport a salutat victoria formației peninsulare.
În minutul 12 era deja 2-0 pentru Bologna, după golurile marcate de Odgaard și Dallinga, autorul pasei decisive de la reușita prin care s-a deschis scorul. FCSB și-a revenit după o jumătate de oră de joc, dar a marcat abia după pauză, prin Bârligea.
„Pe Arena Națională din București, oamenii lui Italiano au căutat prima victorie europeană. Pe bancă, în locul antrenorului principal, internat în spital cu pneumonie, este asistentul Daniel Niccolini.
S-ar fi putut termina 0-4, la fel cum se putea încheia și 2-2. Dar, în final, gâfâind, zgâriindu-se, salvând și chiar luptându-se ca o echipă solidă, Bologna își ia primele 3 puncte în Europa League, depășind Steaua (n.r. – FCSB), chiar și cu antrenorul în spital, o prezență-absență care totuși are greutatea ei.
Un meci care părea deja încheiat după 12 minute s-a redeschis pe neașteptate, iar paradele lui Skorupski au pecetluit un scor care a devenit 1-2 pentru o «Lucumată», neologism care face trimitere directă la gafa fundașului central columbian, la golul marcat de Birligea.
Bologna a câștigat pentru prima dată la București, lucru pe care nu-l făcuse în 1998 sau chiar în 1939. Dar, în fața a 3.000 de fani, inclusiv primarul Lepore și Gianni Morandi, nu numai că a urcat în clasament, dar l-a încântat și pe Vincenzo Italiano, dezlănțuit în spitalul Sant’Orsola-Malpighi”, scrie Gazzetta dello Sport.
Elias Charalambous i-a folosit în meciul de pe Arena Națională pe Târnovanu – Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic – Baba Alhassan, Şut (46 – Tănase) – Miculescu, Olaru (86 – Politic), Cisotti (46 – Bîrligea) – Mamadou Thiam (64 – Popescu).
De partea cealaltă, Daniel Niccolini a apelat la serviciile lui Skorupski – Zortea (67 – Holm), Heggem (46 – Vitil), Lucumi, Lykogiannis – Freuler, Moro (77 – Ferguson) – Orsolini (84 – Bernardeschi), Odgaard, Rowe (46 – Cambiaghi) – Dallinga.
„Bologna se întoarce de la București cu o certitudine: în așteptarea lui Immobile, Dallinga a făcut un progres.
Cu Ciro Immobile încă indisponibil (dar gata să revină după accidentarea suferită în prima etapă) și Santiago Castro având un început de sezon sub așteptări, un singur gol marcat în 8 apariții în campionat și Europa League, Thijs Dallinga a oferit celor de la Bologna prima victorie în Europa League.
Olandezul a pasat lui Jens Odgaard când a deschis scorul și apoi a găsit golul doi, primul al lui din sezon, confirmând progrese semnificative atât fizice, cât și în înțelegerea cu colegii, un aspect pe care Vincenzo Italiano s-a concentrat de săptămâni întregi la antrenamente.
Pasele decisive din această seară aduc la 4 numărul de contribuții ale atacantului olandez în această primă jumătate a sezonului, cu una mai mult decât anul trecut, când a încheiat cu 7 goluri și 3 pase decisive în campionat, Europa League și Coppa Italia”, au notat și jurnaliștii de la Tutto Mercato Web.